Trădarea lui Decebal
Între mitul comunist şi adevărul istoric
Oricine a urmărit filmele comuniste din R.S.R. îşi aduce aminte de Bicilis.
În nemernicia mea, ca un câine turbat, am muşcat mâna care m-a hrănit...
Emoţia
faţă de eroismul lui Decebal şi al luptătorilor lui, faţă de cauza lor
dreaptă, a rămas în inima multora. Şi s-a transmis, mai departe,
conştient ori subconştient, până astăzi.
La fel şi ura şi dispreţul faţă de cel care l-a trădat pe Decebal.
Totuşi... Comuniştii minţeau sistematic.
Minţeau
despre invazia şi ocupaţia sovietică – zisă eliberare –, despre cât de
bine sunt hrăniţi oamenii – care sufereau de foame –, despre „avansul
tehnologic al României” – care de fapt rămânea tot mai în urmă din acest
punct de vedere –, despre „bandiţii din munţi” – adică eroica
Rezistenţă Anticomunistă etc., etc. Minţeau despre „libertatea” care
exista în Republica Socialistă (sau Populară) a României; „libertate” în
care nu aveai voie să vorbeşti decât ce permitea regimul (altfel erai
pedepsit drastic; da, ca pe facebook sau twitter).
Şi atunci, cât de
adevărată este prezentarea lui Decebal din filmele comuniste? Cât de
adevărată este prezentarea lui Decebal din cărţile comuniste? Cât de
adevărată este imaginea lui Decebal şi a trădării lui din mentalul
colectiv?
Bicilis apare în istoriografie într-un singur izvor: Dio Cassius, Istoria Romană, LXVIII, 14 4. şi 5. (FHDR I: 696-697). Textul istoric se referă la întâmplările de după înfrângerea şi moartea lui Decebal. Cităm:
Fură
descoperite şi comorile lui Decebal, deşi se aflau ascunse sub râul
Sargetia, din apropierea capitalei sale. Căci abătuse râul cu ajutorul
unor prizonieri şi săpase acolo o groapă. Pusese în ea o mulţime de
argint şi aur, precum şi alte lucruri foarte preţioase – mai ales dintre
cele care suportau umezeala –, aşezase peste ele pietre şi îngrămădise
pământ, iar după aceea adusese râul din nou în albia lui. Tot cu oamenii
aceea [Decebal] pusese în siguranţă, în nişte peşteri, veştminte şi
alte lucruri la fel. După ce făcu toate acestea, îi măcelări, ca să nu
dea nimic pe faţă. Dar Bicilis, un tovarăş al său care cunoştea toate
cele întâmplate, fu luat prizonier şi dădu în vileag toate acestea.
[FHDR I: 696-697]
Iată, deci, faptele menţionate de Dio Cassius:
a. După moartea lui Decebal este prins Bicilis, tovarăş al acestuia în ascunderea unor comori.
b. Sub conducerea lui Decebal
o mulţime de prizonieri a fost folosită pentru a ascunde mari comori în
albia unui râu (prin abaterea cursului) şi în unele peşteri.
c. Sub conducerea lui Decebal aceşti prizonieri sunt masacraţi odată ce lucrările sunt terminate.
d. Aflat în prizonierat, cu Decebal mort, Bicilis dezvăluie Romanilor existenţa comorilor (probabil spre a-şi salva viaţa şi libertatea).
Nu
există astăzi niciun izvor istoric ce poate să infirme ori să confirme
povestirea lui Dio Cassius. Dacă o luăm ca atare vedem următoarele
lucruri:
1. Bicilis NU l-a trădat pe Decebal; atunci
când Bicilis indică Romanilor comorile fostul rege dac era deja mort;
mai mult, Bicilis fusese făcut prizonier fie la moartea lui Decebal, fie
după aceea (izvorul este neclar din acest punct de vedere).
2. Decebal a masacrat prizonieri de război
spre a putea ţine secretul comorilor ascunse; o practică ce ni se pare
oribilă, josnică şi chiar inumană la piraţi sau tâlhari (dar pe care nu
am văzut-o încă niciodată criticată la Decebal...). Mai mult, este
foarte probabil că a ucis şi pe cei mai mulţi dintre Dacii liberi cu
care a lucrat, de vreme ce singurul care mai ştia de comoară era
Bicilis1. Există o mare posibilitate ca Bicilis însuşi să fi fost
complicele cu care Decebal i-a ucis pe toţi aceştia.
3. Decebal a ascuns comorile în loc să le folosească pentru a câştiga războiul! După cum am arătat şi în altă parte (a se vedea Uimitorul Decebal
– link la sfârşit), această ascundere a comorilor este de o absurditate
totală. Din sutele de tone de aur şi argint, numai câteva ar fi fost de
ajuns pentru a-i câştiga lui Decebal nenumăraţi aliaţi. Câte o tonă sau
două ar fi pus în mişcare pe Germanici, Sciţi, Parţi şi mulţi alţii.
Sau măcar ar fi putut fi folosite pentru a recruta zeci de mii de
mercenari care să lupte de partea sa. Dar Decebal le îngroapă! Ca şi cum
ar fi ştiut că va pierde şi voia doar să îi lipsească de ele pe
câştigători2. Desigur, oricât de lipsit de inteligenţă ar părea, gestul
nu este unic în istorie, fiind însă tipic unor dictatori, nu unor
„lideri populari” (cum a fost prezentat Decebal de către Comunişti... şi
nu numai).
Pe scurt spus, nu a existat trădarea lui Decebal de către Bicilis. Ea este o minciună comunistă josnică - dar perfect pe logica bolşevică de a-i învinui pe alţii pentru propriile eşecuri.
Înfrângerea
lui Decebal nu se datorează unui trădător. Ea ţine de hotărârea,lui
Decebal,inexplicabilă logic, de a-i ataca pe aliaţii săi, Romanii. (Am
amintit această situaţie stranie în Uimitorul Decebal.) Şi,
bineînţeles, de capacitatea net superioară a lui Bădica Traian de
conducător şi strateg. Cel care a ştiut să lege rănile ostaşilor săi a
câştigat în faţa celui care i-a asasinat pe cei care ştiau unde şi-a
ascuns comorile.
Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea
